Cele mai bune telefoane 4G: Dispozitivele care oferă cel mai rapid internet mobil
Cele mai bune telefoane 4G de pe piață vă pot oferi viteze de net excepționale, beneficiind în același timp de specificații foarte bune.
Conectivitatea 4G a devenit în ziua de astăzi obligatorie pentru orice smartphone de top, fiind folosită de producători pentru popularizarea dispozitivelor cele mai noi. În România, primii care au introdus vitezele 4G pentru dispozitivele mobile au fost cei de la Orange în anul 2012. Acum, însă, la trei ani distanță, toți cei trei mari operatori de rețea le oferă clienților acest beneficiu.
Tehnologia LTE este cel puțin de 10 ori mai rapidă decât tehnologia standard 3G, dar pentru a avea acces la asemenea viteze trebuie mai întâi să ai un telefon pe măsură. La acest moment, sunt extrem de multe dispozitive dotate cu conectivitate LTE, dar în acest articol nu le-am inclus decât pe cele mai performante. Care dintre ele este preferatul tău?
Cele mai bune telefoane 4G – iPhone 6/6 Plus
Cele două telefoane le-au asigurat un succes celor de la Apple, permițându-le să-i depășească în termeni de vânzări pe coreenii de la Samsung. Astfel, iPhone 6 și 6 Plus au fost motorul creșterii uluitoare înregistrate de compania din Cupertino la finalul lui 2014. Din punct de vedere al specificațiilor, cele două telefoane sunt aproape identice. Ambele sunt dotate cu procesorul Apple A8, 1GB RAM și capacități de stocare de 16GB, 64GB sau 128GB. Singurele aspecte diferite sunt camerele foto și display-urile.
În timp ce iPhone 6 standard are un ecran de 4,7 inci cu o rezoluție de 1.334 x 750 de pixeli, iPhone 6 Plus are unul de 5,5 inci cu o rezoluție Full HD. Deși ambele telefoane au senzori de 8 megapixeli, iPhone 6 Plus a fost primul care a introdus stabilizarea optică a imaginii. iPhone 6 este disponibil în gama celor de la eMAG. Dacă preferi, totuși, phablet-ul Apple, iPhone 6 Plus poate fi achiziționat la un preț foarte bun.
Samsung Galaxy S6/S6 Edge
Samsung Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge sunt cele mai interesante și spectaculoase telefoane de la sud-coreeni. Sunt create din metal și sticlă și Samsung a îmbunătățit ceea ce utilizatorii au tot cerut în ultimii ani.
Samsung Galaxy S6 are un ecran de 5,1 inch și rezoluție QHD, deținând la un moment dat recordul pentru cel mai mare număr de pixeli per inci. Asta nu spune multe, dar vom intra în amănunte în scurt timp. Sub ecran găsim un procesor Exynos 7420, pe 64 de biți și cu opt nuclee, ”cules din grădina” Samsung, o memorie RAM de 3GB și un spațiu de stocare care variază între 32 și 128GB.
Samsung Galaxy S6 Edge are ecranul curbat pe ambele părți și deocamdată utilitatea este destul de redusă. Poți fi informat mai ușor când primești apeluri și mesaje de la anumite contacte, alese dinainte, și poți vedea mai ușor notificările până să deblochezi telefonul, dar alte avantaje nu sunt. Samsung Galaxy S6 este disponibil la eMAG la un preț avantajos, alături de varianta mai elegantă Samsung Galaxy S6 Edge.
Cele mai bune telefoane 4G – HTC One M9
HTC One M9 are un ecran de 5 inci full HD, difuzoare stereo BoomSound cu sunet Dolby, memorie RAM de 3GB și un spațiu intern de stocare de 32GB pe care îl poți completa cu un card microSD. Camera principală e de 20 de megapixeli – filmează 4K și full HD la 60 fps, cea frontală e Ultrapixel de 4MP. Bateria are 2.840 mAh și dispune de fast charging, care în 30 de minute încarcă până la 60%.
Ai și un mod de economisire a bateriei, care îți prelungește autonomia cu câteva ore. Mai trebuie să știi că telefonul folosește nanoSIM și ecranul este un Super LCD3. Puteți afla mai multe despre noul flagship produs de taiwanezi din review-ul de pe Playtech. HTC One M9 poate fi găsit și în oferta de produse a celor de la eMAG.
Asus ZenFone 2
Asus ZenFone 2 are un ecran Full HD care ascunde sub el un procesor Intel Atom Z3580, cu patru nuclee și frecvență de 2,3Ghz. Acesta ”colaborează” cu o memorie RAM de 4GB (sau de 2GB, pentru versiunea mai ieftină, cu procesor Z3560 și 16GB spațiu de stocare), iar configurația este una bună. Beneficiază de funcționalitatea dual-active, având în vedere că majoritatea smartphone-urilor dual SIM de pe piață sunt dual standby, dar trebuie precizat că cea de-a doua cartela funcționează numai în regim 2G.
Pe partea din spate găsim un senzor de 13MP din care taiwanezii au reușit să scoată niște rezultate foarte bune. Mă refer în special pe hârtie, pentru că nu am putut testa camera foto pe îndelete, în toate condițiile de luminozitate. Camera principală are o diafragmă f/2.0 și dispune de un mod Low Light care ar trebui să producă fotografii cu 400% mai luminoase în condiții de luminozitate scăzută.
Camera frontală se bucură de 5MP, iar selfie-urile arată bine fără efort. Există și un mod Panorama pentru selfie-uri, iar funcția Low Light se aplică și în acest caz, la o rezoluție de 1MP. Asus ZenFone 2 poate fi cumpărat la un preț bun de la QuickMobile.
Cele mai bune telefoane 4G – Samsung Galaxy Note 4
Samsung Galaxy Note 4 are un ecran S-AMOLED de 5,7 inci QHD (2.560 x 1.440 pixeli) și este unul dintre cele mai bune de pe piață. De la culori și densitatea pixelilor la răspunsul tactil și luminozitate este foarte bun. Samsung a mai adăugat pe lista dotărilor un procesor Qualcomm 805 cu patru nuclee sau un Exynos cu opt nuclee (acesta e fabricat de Samsung), 3GB de memorie RAM, un spațiu de stocare de 32GB (suportă microSD) și o cameră de 16 megapixeli care filmează 4K și focalizează foarte repede.
Fiind un Note, dispui și de stylus (denumit S Pen) pentru care ai tot felul de funcționalități implementate de Samsung. Și Samsung Galaxy Note 4 are o cameră foto cu stabilizare optică, mai multe informații fiind disponibile în review-ul complet pe Playtech. Vă puteți cumpăra propriul telefon Samsung Galaxy Note 4 de pe site-ul celor de la eMAG.
BONUS: LG G4
Pe lângă ecranul de 5,5 inci QuadHD cu tehnologia Quantum IPS, LG G4 dispune și de un procesor Qualcomm Snapdragon 808 cu șase nuclee, în contra direcției celorlalte telefoane. Compania susține că a ales acest procesor, deoarece este optimizat pentru hardware și pentru un consum redus de energie. Realitatea ar putea fi că Snapdragon 810 încă are probleme nerezolvate și mai bine un procesor puțin mai slab în specificații decât unul care distruge experiența de utilizare când telefonul ajunge în magazine.
LG G4 are un senzor de 16 megapixeli cu o dimensiune de 1/2,6 inci cu care fotografiază și RAW în format DNG. Acesta e standardul când vine vorba de conservarea tuturor detaliilor pe care camera le poate produce și până acum era disponibil pe câteva telefoane Lumia și pe OnePlus One. LG G4 nu poate fi încă achiziționat din magazine, dar este disponibil la precomandă pe QuickMobile.ro.
LG G3, unul dintre cele mai bune telefoane Android de anul trecut, poate fi găsit aici.